Reprezentativ

Ridicare kit de concurs

Vă așteptăm pentru ridicarea kitului e concurs sâmbătă 16 decembrie la Pitești, între orele 14:30-16-30 în strada Victoriei 17, curtea Urban Home.

Doar participanții care nu au domiciliul în Pitești pot ridica kitul duminică la ora 8:00 de la locul de start.

urban

Vă rugăm să citiți cu atenție regulamentul de concurs și declarația pe propria răspundere.

Pentru participanții care nu locuiesc în Pitești ridicarea kitului de concurs se va face duminică la ora 8:00. Vă rugăm să veniți la timp pentru a evita aglomerația.

Programul zilei de duminică poate fi consultat aici.

medall

numar

 

Reclame
Reprezentativ

Pregătim împreună Semimaraton „Pe Argeș în Jos” 2017

Se apropie cu pași repezi luna decembrie și ne dorim să ducem mai departe evenimentul Semimaraton „Pe Argeș în Jos”. De aceea începem pregătirile celei de-a IV-a ediții și avem nevoie de ajutorul dumneavoastră.

Vă invităm alături de noi pe toți cei care doriți să vă implicați în munca de organizare, cu idei, sugestii, sponsorizări, parteneriate, voluntariat. Orice idee este binevenită și va fi discutată. Nu trebuie decât să ne dați un mesaj pe pagina de Facebook, pe email (contact@peargesinjos.ro) sau la telefon (0726.321.304).

Reprezentativ

Reportaj de la Semimaraton „Pe Argeș în Jos” Pitești 2016, by Absolut TV

Presa nu a scăpat din vedere evenimentul organizat în decembrie la Pitești. La finalul alergării mulți dintre participanți au fost luați prin surprindere de un microfon și de câteva întrebări venite „la cald”. Prietenii de la Absolut TV au surprins bucuria reacțiile dumneavoastră și au montat un frumos material video pe care vă invităm să îl urmariți.

Reprezentativ

Raport de organizare Semimaraton „Pe Argeș în Jos” 2016

S-a mai scurs o editie a Semimaraton Pe Arges in Jos, cea de-a treia, si noi, ca membri al echipei de organizare, avem senzatia ca acest eveniment se tine de cand lumea, a devenit deja o obisnuita ca in luna decembrie, inainte sa ne bucuram de sarbatorile de iarna, sa organizam concursul de la Pitesti. Au curs poze pe internet, bloguri, pareri, multumiri si observatii, iar pentru noi ca organizatori a sosit momentul sa tragem cortina, sa luam pixul si sa notam ce a fost bun si ce ar putea fi imbunatatit, sa concluzionam asa cum o facem de fiecare data.

In primul rand dorim sa multumim tuturor participantilor care au fost alaturi de noi la cele trei editii, fara ei acest eveniment nu ar avea sens. Ei sunt cei carora le este destinat evenimentul, dar si cei care ne fac sa mergem mai departe. Semimaraton „Pe Arges in Jos” este al dumneavoastra, al tuturor celor care alergati, sprijiniti si contribuiti la buna desfasurare a concursului. Asa cum stiti scopul nostru este incurajarea miscarii si promovarea unui stil de viata sanatos in randul oamenilor obisnuiti, fie ei atleti de performanta sau amatori de jogging, cu totii se bucura de beneficiile sportului pe termen mediu si lung. Abordarea unei atitudini pozitive si a unui stil de viata sanatos inseamna o populatie mai sanatoasa si mai fericita. Evenimentul a crescut de la 130, la 320 si acum la peste 400 de participanti in decursul celor trei ani, semn ca oamenii constientizeaza beneficiile miscarii si aleg sa iasa din casa pentru a petrece cateva ore alaturi de alti oameni ca si ei.

Duminica 18 decembrie a fost o zi rece, de dimineata termometrul indica 5 grade cu minus, dar insorita si frumoasa, o zi plina de oameni veseli care au ales sa nu ramana in casa langa televizor si au luat cu asalt parcul Stand. Va multumim ca ati venit sa alergati Pe Arges in Jos.

Partea de organizare

Pentru noi organizarea acestui eveniment incepe cu cateva luni inainte de primul start al alergatorilor. Sunt multe de pregatit, ne trebuie aprobari, bugete, se fac liste, se updateaza site-ul, se pornesc inscrierile, se actualizeaza de zeci de ori. Sunt sute de telefoane si de discutii in spate, zeci de ore de munca ce isi cauta loc in timpul nostru liber. Ne dorim sa cream un eveniment cel putin la fel de bun ca anteriorul si pana acum cred ca ne-a iesit. As dori sa multumesc tuturor celor implicati in aceste activitati, cu totii au facut o treaba foarte buna.

Am ales sa continuam traditia si sa nu percepem o taxa de inscriere nici de aceasta data. Am permis insa donatii din partea participantilor care doresc sa sustina evenimentul si acestea au venit. Evenimentul are costuri, toate produsele pe care le-ati primit la punctele de alimentare, plus premiile, plus numerele diplomele, desfasurarea logistica, toate costa. Nimic nu ar fi fost posibil fara implicarea unor parteneri inimosi care au ales sa vina alaturi de noi pentru dezvoltarea evenimentul. Le multumim tuturor, ei sunt Velox Logistics, CAF Sport Equipment, Idea Group, Solaris, Sloop, Sport Displays, Clinica Stomatologica Dr. Vuta, Isostar, Redis Nutritie, Arges-Sport.ro, Adrenallina.ro, Alerg.ro, CorporatistiSportivi.ro. Multumim de asemenea Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Arges, Asociatiei Sportive Sportul pentru Toti si Primariei Pitesti pentru implicare.

sponsori

_ata5925

Nu în ultimul rând trebuie sa ii aplaudam pe voluntari, sunt oamenii aceia care de obicei nu se vad, cei care umbla dupa aprobari, trimit sute de emailuri, planifica, se trezesc în toiul noptii si marcheaza traseul, cara cutii, instaleaza boxele, valideaza inscrierile, taie portocale, fac poze, cronometreaza, ofera indicatii, scriu diplome, fac curatenie si cate altele. Pentru ei concursul de duminica a fost un ultramaraton de 12 ore pe parcursul caruia au inghetat si s-au dezghetat de mai multe ori, precedat de 3 luni de antrenamente, ca asa este la alergare. Printre ei sunt Dacii Sprinteni, Asociatia Voluntarilor Invictus, Vanatorii Posadei si oameni care au ales sa dea o mana de ajutor si au completat formularul pentru voluntariat. Lor tuturor trebuie sa le multumim pentru ceea ce s-a întâmplat ieri Pe Arges în Jos.

 

Povestea cursei, vazuta prin ochii organizatorilor

Dupa doua editii ale Seminaraton “Pe Arges in Jos” si una de Triatlon Invictus “Pe Arges in Jos” stiam deja ce ne asteapta. Ne bucura numarul mare de oameni care se inscrisesera online si am cautat o solutie sa diminuam aglomeratia din dimineata cursei de la punctul de validare inscrieri. Ideea de a preda kiturile cu o zi mai devreme in magazinul CAF Sport Equipment s-a dovedit a fi una foarte buna, am avut ocazia sa impartim numerele de concurs alergatorilor pitesteni si de asemenea sa stam putin de vorba cu fiecare dintre ei. Au urmat ore bune de pregatire a premiilor, de definitivat numerele de concurs si listele de concurenti, de facut cumparaturi, de testat softul de cronometrare, nici nu am simtit cand s-a scurs ziua.

Duminica ziua a inceput la ora 5:30. Ne-am impartit rolurile, Octavian si Ciprian au marcat traseul, Dragos, Mihai si Gabi au amenajat zona de start finish, Irina a pus la punct cronometrarea. A fost o „cursa” contratimp, ceasul nu avea rabdare si au inceput sa soseasca primii concurenti, dar si voluntarii. Fetele au facut o treaba excelenta la validare inscrieri si predare numere de concurs, la un moment dat se facuse coada si mi-a fost teama ca vom intarzia foarte mult, insa si cu degetele inghetate procesul a fost incheiat la timp. Voluntarii isi preluasera posturile pe traseu, punctul de alimentare era deja „construit”, am tinut sedinta tehnica, am prezentat traseul si detalii despre concurs. A urmat incalzirea de grup si ne pregateam de start.
3..2..1..START! La ora 10:40 am pornit cronometrul si au plecat alergatorii de la crosurile de 7 si 14 km, multi si galagiosi, aleile Parcului Stand au prins culoare. Peste 10 minute, dupa ce traseul s-a mai eliberat, am dat startul probei de semimaraton, foarte multi alergatori si aici. Zona de start/finish a ramas pustie, se facuse liniste. Asta a fost? Nuu, repede am mutat mesele, am creat punctul de cronometrare, am inceput amenajarea punctului de alimentare de la finish, ne-am tras putin sufletul si iata ca a sosit primul alergator, acelasi Robert Boroi, pitesteanul nostru care s-a abonat la podium. Rand pe rand au inceput sa vina si urmatorii, bucurosi ca au incheiat concursul. Fiecare a primit binemeritata medalie dupa care si-a refacut nivelul de energie cu produsele aflate la finish. Intre timp concurentii de la probele de semimaraton si cros 14 km alergau pe tura a doua. In 3 ore si jumatate fiecare dintre participanti a trecut linia de sosire.

A urmat festivitatea de premiere, momentul in care cei mai rapizi dintre participanti urca pe scena in aplauzele asistentei, este micul lor moment de glorie. Ne-a bucurat sa avem foarte multa lume ramasa in zona pentru premiere, in ciuda temperaturii care parca a inceput si ea sa mai creasca. Am avut persoane de toate varstele, de la 12 ani (un copil care a alergat impreuna cu tatal sau) pana la peste 80 de ani.

 

Ce urmeaza?

Ne dorim sa ducem acest eveniment mai departe si anii urmatori. De asemenea dorim sa imbunatatim partea de organizare si va multumim pentru completarea formularului de feedback, este foarte important sa aflam de la dumneavoastra cum a fost perceput evenimentul din postura de participanti. In continuare daca aveti idei, propuneri, sugestii de colaborare etc. suntem deschisi si asteptam un mesaj de la dumneavoastra.

Va multumim,
Echipa de organizare

 

Photo credits: Bogdan Popa, Mate Cata

Reprezentativ

Vă mulțumim!

Vă mulțumim tuturor pentru implicarea în organizarea celei de-a treia ediții a Semimaraton „Pe Arges in Jos” Pitesti. A fost o zi rece, dar însorită, cei aproape 500 de participanți făcând să vibreze aleile parcului timp de 3 ore. Le mulțumim partenerilor care au fost alături de noi şi care au pus umărul la realizarea evenimentului.

Şi nu în ultimul rând trebuie să îi aplaudăm pe voluntari, sunt oamenii aceia care de obicei nu se văd, cei care umblă după aprobări, trimit sute de emailuri, planifică, se trezesc în toiul nopții şi marchează traseul, cară cutii, instalează boxele, validează înscrierile, taie portocale, fac poze, cronometrează, oferă indicații, scriu diplome, fac curățenie şi câte altele. Pentru ei concursul de ieri a fost un ultramaraton de 12 ore în care au înghețat şi s-au dezghețat de mai multe ori , precedat de 3 luni de antrenamente, că aşa este la alergare 🙂
Lor tuturor trebuie să le mulțumim pentru ceea ce s-a întâmplat ieri Pe Argeş în Jos.

Reprezentativ

Triatlon Invictus „Pe Argeș în Jos” Pitești, 24.04.2016

Știm că v-a plăcut foarte mult să alergați Pe Argeș în Jos în decembrie. Și mai știm că pentru unii dintre noi un singur sport nu este suficient. În fond ar fi și păcat să ne limităm numai la alergare când înotul și ciclismul sunt atât de frumoase.

Așadar pe 24 aprilie 2016 vă invităm la prima ediție a Triatlon Invictus „Pe Argeș în Jos”, la Pitești. Vom înota în Bazinul Olimpic, vom pedala și vom alerga. Distanțele vor fi cele clasice ale unui triatlon olimpic adică 1500 m înot, 40 km ciclism, 10 km alergare. Avem și probe de ștafetă și avem și duatlon, pentru cei care încă nu știu să înoate. Mai multe detalii aici.

Pentru înscrieri accesați link-ul de mai jos. Nu se percepe taxă de înscriere însa încurajăm donațiile către Invictus Romania. Mai lucrăm la câteva surprize pe care le vom anunța pe parcurs.

Link înscrieri: http://goo.gl/forms/mDdnKiG7I

Evenimentul pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1688544201392929/ 

Start înscrieri Semimaraton „Pe Argeş în Jos”- ediţia a III-a

Se apropie cu paşi repezi luna decembrie şi pentru ca deja v-aţi obişnuit ca la începutul iernii înainte de Crăciun să ne adunăm şi să alergăm Pe Argeş în Jos, la Piteşti, declarăm deschise înscrierile.

Semimaraton „Pe Argeş în Jos” este un eveniment sportiv de agrement care incurajeaza mişcarea în aer liber şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos în rândul publicului amator.

2

Vă aşteptăm cu 3 probe, semimaraton, cros – 14 km si cros – 7 km, şi cu un traseu ce parcurge aleile parcurilor Ştrand şi Lunca Argeşului. Vom avea voluntari, puncte de alimentare, muzica, fotografi, clasament, podiumuri şi câteva surprize pe care le vom anunţa pe parcurs. Pentru toate detaliile referitoare la concurs vă rugăm să vizitaţi pagina „Detalii eveniment” si evenimentul de pe Facebook.

photo by Art Marcela